E perioadă de pocăință și de umilință, încă un prilej de a ne face mai buni”, a spus Înaltpreasfinţia Sa în cuvântul duminical şi a atras atenţia tuturor că „ușile pocăinței sunt larg deschise pentru noi, păcătoșii”. Mitropolitul Andrei al Clujului a slujit duminică, 17 februarie 2019, Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Bistrița, informează Radio…
Făcând referire la vremea caldă înregistrată duminică, 17 februarie 2019, în București, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a spus la Paraclisul CMN că și din punct de vedere spiritual în această dată începe o primăvară de înnoire duhovnicească, Perioada Triodului: „Această duminică s-a arătat încă de la orele dimineții ca o adevărată zi de primăvară,…
Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor s-a întrunit în ședință anuală sâmbătă, 16 februarie 2019 sub președinția Mitropolitului Teofan al Moldovei și Bucovinei. Au fost prezentate rapoartele de activitate pe 2018 ale sectoarelor Eparhiei și s-au făcut propuneri pentru anul curent. Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a relatat pentru Doxologia…
Preotul Ionel Filimon și preoteasa Elena Angela din Peceneaga, Tulcea, au trecut la cele veșnice în urma unui accident rutier produs în dreptul localităţii Slobozia Nouă, judeţul Ialomiţa, miercuri, 13 februarie 2019, în jurul orei 05:00. Soții se întoarceau dintr-un pelerinaj la Locurile Sfinte. „Se îndreptau de la Ierusalimul pământesc, la Ierusalimul Ceresc”, a spus…
La începutul Triodului, Patriarhul Daniel a spus că perioada pregătitoare pentru post este foarte importantă întrucât ne ajută să învățăm patru lucruri esențiale ca „să ne înviem sufletul din moartea pricinuită de păcat”. În cele patru duminici pregătitoare ne deprindem cu patru lucrări mari: rugăciunea smerită, pocăința sinceră, milostenia generoasă și postirea sau înfrânarea, a…
Sinodul Patriarhiei Ecumenice a decis în ultima ședință de lucru din 14 februarie 2019, instituirea sărbătorii „Soborul Sfinților Militari”. Așadar, Sfinții Mucenici Gheorghe, Purtătorul de biruință, Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Mina, Artemie, Victor, Mercurie și toți ceilalți sfinți care au slujit în armată în timpul vieții vor avea o zi comună…
În contextul Anului Omagial al satului românesc în Patriarhia Română, Agenția de știri Basilica organizează, în perioada 27 februarie – 09 martie 2019, Expoziția „Chipul satului românesc”. Proiectul este organizat de fotografii Basilica.ro în colaborare cu mai mulți fotografi care au evidențiat în lucrările lor satul românesc. Așadar, vă invităm să admirați frumusețea satului românesc…
Alteţa Sa Regală, Prinţul Charles de Wales, a participat joi după-amiază la Londra, la o slujbă ortodoxă împreună cu aproximativ 200 de cetăţeni români care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie. Serviciul religios a avut loc în biserica din cadrul centrului comunitar St-Dustan-in-the-West. La slujbă a participat Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei…
Arhiepiscopia Sibiului intenţionează să reabiliteze Reședința mitropoliților din Sibiu, devenită recent monument istoric printr-un ordin al ministrului Culturii și Identității Naționale, informează Turnul Sfatului. Hotărârea a fost luată în cadrul şedinţei Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului din 9 februarie 2019 care a stabilit ca unul din obiectivele anului 2019 să fie amenajarea Centrului multicultural „Nicolae…