Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a împlinit luni 29 ani de la hirotonia în Arhiereu. DATE BIOGRAFICE S-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinţii Alexe şi Stela Ciobotea, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş. La Sfântul Botez a primit numele Dan-Ilie. FORMAREA ŞI EXPERIENŢA PROFESIONALĂ 1958-1962 – urmează şcoala primară în satul…
Biserica Ortodoxă a consacrat pentru pomenirea generală a morţilor o zi liturgică pe săptămână, şi anume sâmbăta. În această zi, la unele slujbe (cum este miezonoptica), dar și în unele cărți de cult există cântări și rugăciuni special alcătuite și rânduite pentru pomenirea morților. Sa ales această zi deoarece fiecare sâmbătă este, de fapt, o imitare…
Copii, vârstnici, persoane singure sau aflate într-o situaţie financiară delicată beneficiază de ajutor din partea Aşezământului „Sfântul Cuvios Casian” din Brăila, care de peste 20 ani oferă servicii sociale pentru cei care nu au avut o viaţă tocmai uşoară. Cu prilejul patrianului spiritual al centrului, joi, 28 februarie, a fost oficiată o slujbă de Te…
Un aparat nou pentru verificarea funcțiilor vitale a fost donat joi de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale (CMN) pentru Secția 2 de boli infecțioase copii a Spitalului „Victor Babeș” din București. Monitorul pentru funcții vitale a costat 1.000 euro. Voluntarii au venit cu această donație pentru a a ajuta spitalul în problemele de ordin…
În ziua sărbătorii Sfântului Ioan Casian, un sobor de preoţi din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale a oficiat Sfânta Liturghie în cripta mănăstirii Saint Victor din Marsilia. Aşezământul monahal a fost întemeiat de Sfântul Ioan Casian în jurul anului 415, fiind cea mai veche mănăstire de pe teritoriul francez. Sfânta Liturghie…
Satul românesc a fost evocat în conferinţa clericilor din Protopopiatul Ilfov Sud, desfăşurată marţi la Parohia „Sfântul Nicolae” – Pantelimon Sat. Conferinţa a fost precedată de Sfânta Liturghie și Te Deum, oficiate de Părintele Ioan Bondar, Protoiereul Protopopiatului Ilfov Sud. Din partea Centrului Eparhial, la acest eveniment au participat Părintele Aurel Mihai, Vicar eparhial al…
Racla cu un fragment din moaştele Sf. Ioan Casian a fost purtată joi seara în procesiune pe bulevardul „Marea Unire” din Galaţi până la biserica închinată celor doi sfinţi cuvioşi străromâni, situată pe faleza superioară a Dunării. Racla a fost adusă de la Reşedinţa arhiepiscopală de o delegaţie a Centrului eparhial condusă de Arhiepiscopul Dunării…
La ședința Adunării generale a Asociației Casa de Ajutor Reciproc a clericilor și salariaților bisericești (C.A.R.) din Arhiepiscopia Bucureştilor, desfăşurată joi, au fost înaintate noi propuneri de îmbunătăţire în beneficiul membrilor. Propunerile au fost analizate după prezentarea raportului de activitate pe anul 2018. Şedinţa a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al…
Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi a anunţat organizarea celei de-a zecea ediţii a Olimpiadei de Religie. Olimpiada reprezintă un concurs de excelenţă care se adresează copiilor din parohiile Mitropoliei noastre cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite pentru Religie, au anunţat organizatorii pe site-ul oficial. Când se desfăşoară? Etapa locală, la nivel de parohie…