Mitropolitul Teofan a explicat duminică la Parohia „Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan” din Iaşi, în faţa a numeroşi credincioşi, cât de des ne gândim la mântuire şi cum putem să o obţinem. „Există oare în preocuparea noastră zilnică acest gând: «Ce să fac pentru a mă mântui?». Dacă suntem atenți și privim cu…
În ziua de cinstire a Sfântului mucenic Ioan cel Nou, Arhiepiscopul Pimen a subliniat faptele de mucenicie „albă” pe care este nevoit creștinul de azi să le sufere. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a spus că mucenicia albă se rezumă la „nevoințele duhovnicești ale creștinilor în general: în viața de familie greutăți, certuri, neînțelegeri, în viața…
Aeronava TAROM în care se afla Papa Francisc a decolat duminică seara de pe Aeroportul din Sibiu. Papa Francisc a efectuat o vizită de 3 zile în România, la invitația Președintelui Klaus Iohannis. „Am venit în această țară frumoasă și primitoare ca pelerin și frate, pentru a avea diferite întâlniri și pentru a făuri o…
După ce mai întâi a anunțat că „merge în România ca pelerin, pentru a fi alături de frații din Biserica Ortodoxă Română și de credincioșii catolici”, papa a transmis o serie de mesaje pe parcursul vizitei sale de trei zile în țara noastră. Primul tweet marcat cu hashtagul #Romania pe contul papei Francisc se referă…
Copiii proveniți din familii cu posibilități materiale reduse au avut ocazia să participe la un program de rugăciune, dar și la activități artistice și de relaxare în curtea și parcul Catedralei Episcopale din Huși. ”Fiecare dintre voi sunteți o poveste frumoasă Episcopul Ignatie al Hușilor a interacționat cu cei mici și chiar a luat parte…
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul le-a vorbit miilor de pelerini prezenți în Duminica Orbului din naștere la Catedrala din Voluntari despre importanța luminii în Creație. După citirea textului evanghelic ce prezintă vindecarea unui orb din naștere (Ioan 9: 1-38), ierarhul a explicat că acel nevăzător s-a născut așa pentru ca prin el să se arate puterea…
Protagonistul textului evanghelic din Duminica a șasea după Paști, un orb din naștere, a fost uns cu tină pe ochi și apoi trimis de Iisus Hristos la scăldătoarea Siloamului ca să se spele. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat acest fapt oarecum surprinzător în predica rostită la Paraclisul istoric „Sfântul Gheorghe” al Reședinței Patriarhale și…
Cu prilejul sfințirii bisericii prahovene din localitatea Meri, ctitoria fraților greci Xenocrat, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a îndemnat pe credincioși să „scoată întunericul din viața lor” pentru a deveni „fii ai luminii”. După slujba de sfințire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie. În cuvântul rostit duminică, 2 iunie 2019, Preasfinția Sa a evidențiat credința orbului…
Pe drumul de întoarcere către Roma, după vizita de trei zile efectuată în România la invitația Președintelui Klaus Iohannis, Papa Francisc și-a exprimat aprecierea față de Patriarhul României. „Aveți un mare patriarh” le-a spus papa jurnaliștilor români aflați în avion. Răspunzând unei întrebări adresate de Cristian Micaci de la Radio Maria România referitoare la relațiile…