Cei 12 Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului Hristos, pomeniţi în 30 iunie, sunt: Petru, Andrei, Iacob şi Ioan (fiii lui Zevedeu), Filip, Bartolomeu, Toma, Matei, Iacob al lui Alfeu, Iuda Tadeul, Simon Zilotul şi Matia. Petru, fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său de iudeu era Simon, însă Mântuitorul…
Două proiecte sociale au prins viaţă la Parohia „Sfânta Treime” – Cluj-Napoca. Este vorba despre o cantină socială şi o casă de oaspeţi. Aşezămintele sociale vor fi inaugurate luni în prezenţa Mitropolitului Andrei, informează Mitropolia Clujului. Cantina va oferi zilnic hrană pentru 20 de persoane, iar Casa de oaspeți din incinta parohiei, va găzdui în…
Patriarhul Daniel a prezentat în ziua sărbătoririi Sfinților Apostoli Petru și Pavel ce lucruri și virtuți comune au cei doi mari corifei ai Apostolilor. Părintele Patriarh a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală istorică din București. Alături de Patriarhul României au slujit Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, și Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul,…
O sută optzeci de tineri din Bereşti-Târg au participat la o tabără de vară găzduită şi organizată de Parohia gălăţeană Bereşti-Târg, în parteneriat cu Asociaţia JoyCamps România, Primăria Bereşti, Liceul Tehnologic „Paul Bujor” şi Poliţia Bereşti. În cele cinci zile ale taberei, care s-a încheiat vineri, tinerii au participat la un program special ce a…
Anul acesta, între 9-17 iunie, mii de creștini ortodocși au participat la zilele dedicate sărbătoririi a 800 de ani de existență a Lavrei „Adormirea Maicii Domnului” din Poceaev, Ucraina. Aici, la 9 iunie, a fost sfințită noua biserică închinată Icoanei Maicii Domnului „Ivirița” („Portărița”), ocazie cu care Înaltpreasfințitul Serghie, Mitropolit de Ternopil și Kremeneț, secondat…
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) Matei 4, 18-23 În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileei, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi…
În data de 30 iunie sunt organizate diverse campanii online pentru a marca Ziua Mondială a Reţelelor de Socializare, platforme care înregistrează un număr tot mai crescut de utilizatori inclusiv în România. Deşi pentru omul contemporan fiecare zi poate fi considerată Ziua Social Media prin faptul că accesează platformele de socializare pentru a comunica cu…
În ajunul Rusaliilor, o tânără din cadrul comunităţii româneşti din Rochester a primit Taina Sfântului Botez. Slujba a fost oficiată în 15 iunie de Pr. Daniel Adrian Ene, parohul Bisericii cu hramul „Sf. Treime” din oraşul american, informează Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi. Convertirea la Ortodoxie a fost precedată de o perioadă de…
La Biserica Naşterii Domnului din Betleem a fost descoperit un baptisteriu vechi de 1500 ani, informează Agenţia de ştiri Wafa. Descoperirea a fost făcută în timpul lucrărilor de restaurare executate la baptisteriul existent în partea de sud a bisericii. Ziad al-Bandak, conducătorul echipei de restaurare a întregului ansamblu eclezial, a spus că descoperirea va oferi…