O serie de monumente au fost inaugurate în Serghiev Posad, inclusiv primul monument din Rusia dedicat părintelui Pavel Florenski, teolog, filosof, matematician și om de știință rus, care a marcat teologia secolului XX și care a fost martirizat de bolșevici în anul 1937. Un bust al monahului martir Kronid Lyubimov și o statuie a Sfintei…
Cu spijinul mănăstirilor Adam, Cudalbi și Lacu Sărat, a grupurilor de tineri din localitățile Suhurlui și Vameș și a meșterilor populari din zonă, Parohia „Sfântul Ilie” din cartierul gălățean Micro 17 a organizat sâmbătă o expoziție de obiecte tradiționale și câteva ateliere de artă populară. După ce a oficiat Sfânta Liturghie cu prilejul hramului în…
În omiliile sale referitoare la Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat faptul că acest text biblic (Matei 8:28-34; 9:1) este tulburător pentru că arată „atitudinea demonilor față de oameni, dar și a oamenilor unii față de alții”. „Demonii care chinuiesc pe oameni îi folosesc pe aceștia să chinuiască…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit sâmbătă Casa „Nifon Mitropolitul” a Centrului Cultural-Social „Sf. Calinic de la Cernica”. Slujba a avut loc de Sfântul Ilie, imediat după oficierea Sfintei Liturghii cu prilejul serbării primului hram de vară al Bisericii din ostrovul Mănăstirii Cernica. În ultimii doi ani această clădire a trecut prin ample lucrări de…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a elogiat sâmbătă, la Biserica din ostrovul Mănăstirii Cernica, personalitatea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul despre care a spus că este „cel mai mare dintre proroci în ceea ce privește faptele, nu cuvântările sale”. Amintind că semnificația numelui Ilie se referă la Dumnezeu – Eliahu, ebr. = Domnul este Dumnezeul meu, Părintele Patriarh a…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat Sfânta Liturghie sâmbătă, în ziua de cinstire a Sfântului și slăvitului Proroc Ilie, în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din ostrovul Mănăstirii Cernica. Împreună cu Preafericirea Sa au slujit Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Biserica din ostrovul Mănăstirii…
Fundația Filantropia Timișoara, în colaborare cu un grup de arhitecți și studenți de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, organizează, în satul bănățean Crivina de Sus, în jurul celei mai vechi biserici de lemn din zona etnografică a Făgetului, două ateliere de tehnici tradiționale: tencuieli din pământ și pavaje din piatră. Atelierele se…
40 de copii români din Irlanda au ales să-i aducă cinstire Sfântului Ştefan cel Mare într-un mod inedit. Ei au interpretat joi un imn dedicat sfântului domnitor la mormântul acestuia de la Mănăstirea Putna. Clipul postat pe pagina de Facebook a Mănăstirii Putna a devenit viral, fiind vizualizat de 14.000 de persoane. Copiii sunt participanţi…
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei îi va premia duminică, 21 iulie 2019, pe absolvenţii de liceu din Arhiepiscopia Clujului, care au luat nota 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea 2019, anunţă eparhia printr-un comunicat de presă. Evenimentul va avea loc în Catedrala Mitropolitană din Cluj – Napoca începând cu ora 18:00. Din judeţul Cluj sunt 15…