La biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Râmnicu-Vâlcea a fost inaugurată săptămâna trecută o placă comemorativă cu efigia domnitorului Mihai Viteazul, ctitorul lăcaşului de cult, informează eparhia. Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Varsanufie, la împlinirea a 420 de ani de la trecerea în veşnicie a domnitorului. „Această placă comemorativă este un act de cinstire…
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor s-a aflat sâmbătă într-o parohie cu mai puțin de 50 de familii din Botoșani – satul Poiana – pentru a sfinți casa parohială construită în ultimii cinci ani. Casa cuprinde locuința parohială, dar și sediul Centrului de activități pentru copii „Sfânta Sofia”, amenajat la mansarda construcției. „Grija pentru copiii noștri…
Arhiepiscopul Târgoviștei a sfințit duminică biserica Mănăstirii Pătroaia Deal și a oferit Ordinul „Sfântul Ierarh Nifon” celor două doamne care au contribuit esențial la construirea ei: Stavrofora Inochentia Costache, stareța așezământului monahal, și artista Silvia Radu, principala binefăcătoare și fiică a satului Pătroaia Deal. La slujba de sfințire și Sfânta Liturghie oficiată de ierarhul Târgoviștei…
Duminică, 17 octombrie, Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei a înălțat rugăciuni pentru sufletul savantului Simion Mehedinți la mormântul acestuia aflat lângă biserica din Soveja. Evenimentul a avut loc în contextul „Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul” și a marcat împlinirea a 153 de ani de la nașterea marelui geograf (16 octombrie 1868). Ierarhul…
„Rostul vieții este primirea și rodirea cuvântului lui Dumnezeu”, a spus duminică Patriarhul Daniel. Doar oamenii cu inima curată și bună fac cuvântul lui Dumnezeu să rodească gânduri, cuvinte și fapte bune. Preafericirea Sa a explicat ce înseamnă să ai inimă curată și bună, terenul fertil pentru roadele spirituale. Vorbind despre cele patru categorii de…
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a vizitat duminică biserica ridicată pe Transfăgărășan în ultimul an și jumătate, lăcaș de cult aflat la cota 1000 și care aparține Schitului „Sfântul Pantelimon”. Ierarhul a sfințit paraclisul amenajat la subsolul lăcașului de cult. În prezent, biserica se află la stadiul tencuirii interioare. „Este o minune”, apreciază dirigintele…
Mitropolitul Serafim a slujit sâmbătă la Kufstein, în cinstea Sfinților Mărturisitori Ardeleni care au suferit în fortăreața orașului austriac. Sfinții Visarion, Sofronie, Oprea și preoții Ioan din Galeș și Moise din Sibiel sunt pomeniţi de Biserică în data de 21 octombrie. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala „St. Vitus” de la baza cetății şi…
Ședința de organizare a evenimentelor dedicate hramului Catedralei Patriarhale a avut loc luni la Palatul Patriarhiei din București. Au participat reprezentanți ai Patriarhiei Române, ai Arhiepiscopiei Bucureștilor și ai principalelor instituții de ordine publică. „La această ședință au participat din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor cei care au anumite responsabilități organizatorice și reprezentanți ai autorităților locale: Poliția…
Catedrala Arhiepiscopală din Roman şi-a serbat joi ocrotitoarea, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Ioachim. Ierarhul s-a adresat credincioşilor şi le-a vorbit despre importanţa culturii și spiritualităţii în viaţa unui popor. „Un popor care își pierde cultura și spiritualitatea riscă să fie șters din istorie. Au fost și vor fi…