Episcopul Antonie a oferit miercuri daruri profesorilor pensionari de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Fostele cadre didactice au primit 10 cutii cu produse alimentare oferite de Asociaţia Investitorilor din România (AIR) în Republica Moldova. Darurile AIR au ajuns la Bălţi prin Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei şi Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei…
Episcopul Siluan al Ungariei a binecuvântat marţi, prin stropirea cu cu Agheasmă Mare, instituţiile româneşti din Giula. În demersul său, ierarhul a fost însoţit de câţiva clerici. Cu toţii au respectat măsurile de protecție împotriva Covid-19. Părintele Episcop a trecut pe la instituţiile româneşti, unde a fost întâmpinat de membri din conducere, de personal, dar…
La mormintele mătuşilor poetului Mihai Eminescu, înhumate la Mănăstirea Agafton, vor fi depuse, vineri, jerbe de flori, a declarat pentru Agerpres preşedintele CJ Botoşani, Doina Federovici. Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 171 de ani de la naşterea marelui poet (programul manifestărilor aici). Sofia, Fevronia şi Olimpiada Iuraşcu, surorile mamei poetului, au venit de la Schitul Orăşeni la…
La Parohia Cojasca, Protoieria Târgoviște Sud, județul Dâmbovița, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, preoții Ioan Aurelian Cârstina și Sorin Nicolae Stancu-Uilăcan, cu implicarea Comitetului parohial, au dăruit 40 de pachete cu alimente, ce au conținut carne, făină, orez, ulei și mălai, unor familii nevoiașe din parohie. De asemenea, cu…
La cererea Spitalului Județean de Urgență Deva, Episcopia Devei și Hunedoarei a donat Secției ATI a instituției echipament medical în valoare de 43.000 lei. Donația a constat din 30 de dispozitive medicale (kit cască și accesorii) pentru CPAP, o terapie care ajută pacienții să respire. CPAP este o alternativă neinvazivă la procedura de intubare a pacienților, față…
Cancelaria Sfântului Sinod a transmis vineri către toate eparhiile din țară broșura informativă Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură, oferită Bisericii Ortodoxe Române prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, la sugestia Col. Dr. Valeriu Gheorghiță, Președintele Comitetului național pentru coordonarea activităților de vaccinare împotriva SARS-Cov-2. Cancelaria a transmis documentul împreună cu solicitarea de…
ASCOR Alba Iulia, Parohia „Sf. Arhid. Ştefan” din Augsburg, Germania și Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Aiud și-au dat mâna pentru un proiect comun realizat în sprijinul a 100 de familii defavorizate. „Un licăr de lumină” s-a numit acțiunea realizată pentru locuitorii străzii Hotar din municipiul Aiud. Voluntarii ASCOR și preotul paroh Nicolae Aluman din…
Părinte Episcop Veniamin i-a acordat Părintelui Vladimir Beregoi, Consilier eparhial la Episcopia Hușilor, Ordinul Eparhial „Crucea Sf. Ier. Dionisie Erhan”. Clericul a fost distins joi la Cahul, când ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Sfântul Mare Mucenic Pantelimon cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului după Calendarul Iulian nerevizuit. Ierarhul a afirmat despre părintele consilier…
Cât de mare este onoarea de a primi cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală? Părintele academician Mircea Păcurariu a primit trei astfel de distincții. Patriarhii Iustin (1977), Teoctist (2002) și Daniel (2009) l-au considerat vrednic să intre în istoria Bisericii Ortodoxe Române pe care însuși a cercetat-o cu dedicare și a predat-o…